De ce punem icoana in casa?

<<Într-o zi, casa unui credincios fu călcată de hoţi, dar, ciudat: hoţul nu luă nimic. Toată casa fusese răsturnată pe dos. Hoţul ar fi putut lua bani şi alte obiecte, dar cu toate acestea, nu luase nimic. Şi doar ar fi putut lucra în voie, întrucât nu era nimeni acasă.

Credinciosul îşi zise: „M-a păzit Dumnezeu” şi şi-a căutat de treabă.

După o bucată de vreme însă, el primi o scrisoare de la un străin, care zicea aşa: „Eu sunt acela care am vrut să jefuiesc casa dumitale. Am căutat peste tot, am spart sertarele şi am răvăşit toată casa. Eram gata să iau cu mine lucruri şi bani, când am dat cu ochii de icoană. Atunci, s-a petrecut ceva cu mine. Mi-am adus aminte cum în copilărie mă ducea mama la icoană şi mă punea să mă închin. Şi n-am mai putut să fur. Am fugit ruşinat şi de atunci regret necontenit. Te rog şi pe domnia ta să mă ierţi.”

Credinciosul a zis nevestei sale:

– Vezi ce putere au amintirile religioase din copilărie şi ce tainică tărie poartă cu ele icoanele?!

Şi amândoi au mulţumit lui Dumnezeu pentru toate. >>

V-ati intrebat vreodata de ce punem in casa icoana? Sau de ce este bine sa primim una? Cand m-am mutat in noua casa, mi-a fost daruita o icoana si mi s-a spus: este bine sa primesti o icoana, nu sa o cumperi personal! Nu am intrebat atunci ,,de ce?”, insa , poate spiritul Craciunului m-a facut sa fiu mai pioasa, sa ma rog in fata icoanei si mi-am adus aminte de vorbele de atunci. M-am documentat si iata ce am aflat: Prezenta icoanei intr-o casa dovedeste apartenenta noastra la crestinism, o marturisire a credintei noastre in Dumnezeu. Prezenta acesteia in casa noastra ne ajuta sa cream mai usor o legatura cu divinitatea, sa simtim in fiecare zi prezenta binefacatorilor asupra noastra. Poate fi considerata o fereastra spre lumea lui Dumnezeu. Este bine sa avem in fiecare camera cate o icoana, asezata pe peretele de rasarit. Pe peretele cu icoana nu trebuie sa mai punem nimic altceva, pentru ca atentia noastra sa nu fie atrasa de alt lucru atunci cand ne rugam.

Ce icoana punem in casa?
Este bine sa aducem in casele noastre icoane pictate pe lemn dupa randuiala Bisericii. In lipsa celor din lemn, se pot folosi cele de hartie, inramate. Este foarte important sa distingem icoana de tabloul religios. Icoana ne arata chipul indumnezeit al Mantuitorului, al Maicii Domnului si al Sfintilor, iar tabloul religios infatiseaza chipul omenesc al acestora. De aceea, este bine sa achizitionam o icoana sfintita, dintr-un lacas sfant. Inainte de a fi asezata in casa, icoana noua se lasa la biserica pentru a fi sfintita. De obicei, se lasa 40 de zile in Altarul Sfant. Apoi, preotul o sfinteste, stropind-o cu apa sfintita si rostind rugaciunile randuite de Biserica. Se recomanda ca preotul sa scrie pe spatele Icoanei datele sfintirii, hramul bisericii si numele sau.

Icoana daruita
In traditia noastra, se pastreaza credinta ca e bine ca icoana sa o primesti in dar. Se spune ca este bine ca nasul sa daruiasca prima iconita la Botez. El poate oferi icoana cu chipul Sfantului al carui nume il poarta copilul. La fel si nasii de cununie este bine sa ofere finilor icoana Sfantului pe care il doresc sa fie ocrotitor al casei si al familiei nou intemeiate. Parintii pot oferi o icoana copiilor cand se muta in casa noua.

Icoana de Familie
Icoana mostenita de la parinti reprezinta cea mai trainica legatura intre stramosi si urmasi. Icoana veche, in fata careia s-au rugat parintii, bunicii si strabunicii nostri poarta incarcatura credintei si rugaciunilor acestora.

Locul de rugaciune
Este bine sa amenajam un loc special pentru rugaciune (un loc mai ferit din casa, in partea de rasarit, in jurul unei icoane). De asemenea este bine sa avem un loc special (un loc anume in dulap unde pastram toate lucrurile sfintite din casa: aghiasma, apa sfintita de la sfestanie, anafora, tamaia, lumanarile, busuiocul, salcia, frunza de nuc sau alte flori aduse de la biserica de Florii sau de Rusalii).

Candela
In locul nostru de rugaciune trebuie sa avem obligatoriu o candela cu ulei si fitil. Trebuie sa foloseasca pentru ardere ulei curat sau ceara curata. Este bine ca aceasta sa fie in permanenta aprinsa (daca nu, macar in zilele de sarbatoare si duminica). Exista candele la magazinele de obiecte bisericesti, la biserici si la manastiri.

Categorii: Accesorii Casa | Etichete: , , , , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: